Olimpiu Catana

Această creștere spectaculoasă a nivelului mării poate fi explicată printr-o combinație complexă de factori geologici și climatici. În primul rând, în epoca apțiană, mișcările plăcilor tectonice au fost deosebit de active, ducând la schimbări semnificative în topografia fundului mării. Este posibil ca activitatea vulcanică submarină, subducția plăcilor oceanice și coliziunile continentale să fi modificat adâncimile oceanelor și să fi afectat volumul de apă oceanică, influențând astfel nivelul global al mării. Schimbările climatice majore din această perioadă au jucat, de asemenea, un rol crucial în creșterea nivelului mării. Factori precum efectul de seră, variațiile de pe orbita Pământului și schimbările în distribuția maselor continentale de uscat au cauzat fluctuații ale temperaturii și precipitațiilor, ducând la topirea calotei glaciare continentale și a ghețarilor. Eliberarea apei ar fi dus la o creștere a volumului oceanelor și, prin urmare, la o creștere a nivelului mării.

Pagini: 1 2

Ciclul solar este un fenomen periodic, cu o durată de aproximativ unsprezece ani, în timpul căruia activitatea magnetică a Soarelui se schimbă. Acest ciclu poate fi observat în principal prin pete solare – zone de pe suprafața Soarelui unde intensitatea câmpului magnetic este mai mare, ceea ce reduce temperatura locală și face ca aceste zone să fie vizibile ca pete întunecate.

Inversarea câmpului magnetic al Soarelui poate avea mai multe consecințe pentru Pământ. În primul rând, câmpul magnetic al Pământului servește drept apărare împotriva radiațiilor cosmice, particule de mare energie din spațiu. Atunci când câmpul magnetic al Soarelui este inversat, câmpul magnetic al Pământului poate deveni momentan mai slab și mai puțin eficient în reflectarea acestor radiații. Acest lucru poate crește expunerea la radiații a organismelor vii de pe Pământ, precum și a echipamentelor electronice de pe orbită. Rotațiile câmpului magnetic solar afectează, de asemenea, formarea aurorelor prin modificarea configurației liniilor câmpului magnetic al Pământului. Acest lucru afectează localizarea și intensitatea aurorelor. Perturbațiile câmpului magnetic al Pământului în timpul inversiunilor pot, de asemenea, interfera cu semnalele radio prin perturbarea propagării acestora prin ionosfera Pământului. Acest lucru poate afecta precizia sistemelor de poziționare și navigație utilizate în întreaga lume.

Pagini: 1 2

Chiar în centrul sistemului solar, planeta noastră albastră este supravegheată în tăcere de o santinelă invizibilă – heliosfera. Această bulă uriașă de plasmă emanată de Soare este mai mult decât un bastion împotriva condițiilor dure din spațiul interstelar: este gardianul suprem al vieții pe Pământ. Creată de fluxul necruțător de vânt solar care împinge particulele încărcate prin spațiu, heliosfera ne protejează de radiațiile cosmice și de razele galactice care se plimbă nestingherite în adâncurile spațiului. Fără această barieră, ele ar putea pătrunde în atmosfera terestră și ar putea deteriora grav ADN-ul organismelor vii, punând astfel în pericol însăși supraviețuirea vieții pe planeta noastră.

Pentru a determina ce efect ar fi avut pe Pământ un astfel de bombardament al heliosferei cu praf interstelar dens, cercetătorii s-au întors în timp cu ajutorul unor modele computerizate sofisticate. Acest lucru le-a permis să determine poziția Soarelui (și, prin urmare, a heliosferei) în urmă cu două milioane de ani. Cercetătorii au urmărit, de asemenea, modul în care un lanț de gaz rece dens, denumit sistem local de panglică de nori reci, s-a deplasat prin Calea Lactee. Conform analizei lor, norul dens de la capătul acestei structuri uriașe ar fi putut intra într-adevăr în conflict cu heliosfera.

Pagini: 1 2

Oamenii de știință au descoperit rămășițele unui sistem fluvial uriaș, lung de peste 1 500 de kilometri, îngropat sub calota glaciară a Antarcticii. Datând din urmă cu aproximativ 40 de milioane de ani, acesta a traversat continentul de la est la vest, pe vremea când acesta avea un climat temperat și ecosisteme luxuriante. Descoperirea ar putea contribui la îmbunătățirea modelelor de predicție a schimbărilor climatice. Acum 100 de milioane de ani, când Antarctica era încă partea centrală a supercontinentului Gondwana, nu era izolată și era complet acoperită de gheață. Acum 130 de milioane de ani, s-a separat de Gondwana și a devenit un continent de sine stătător. Cu toate acestea, deși se afla la Polul Sud, continentul avea condiții climatice moderate. Întreaga zonă era acoperită cu sisteme fluviale extinse și vegetație luxuriantă. Aceste condiții au persistat până la sfârșitul Eocenului (acum 34 de milioane de ani), când nivelul de CO2 atmosferic a scăzut dramatic.

Pagini: 1 2

Mark Parrington, cercetător principal la CAMS, notează că aceste incendii, deși sunt tipice lunilor de vară din Arctica, au atins niveluri alarmante din cauza condițiilor meteorologice mai calde și mai uscate. „Aceasta este a treia oară din 2019 când am văzut incendii mari de vegetație în Arctica, indicând o creștere semnificativă a numărului de incendii extreme în regiune în ultimele două decenii”. Aceste evenimente nu sunt incidente izolate, ci parte a unei tendințe mai largi legate de schimbările climatice globale. Arctica se încălzește în prezent de cel puțin patru ori mai rapid decât restul planetei, creând condiții favorabile declanșării și răspândirii incendiilor de vegetație.

Pagini: 1 2